Un magnat media din Hong Kong, inculpat în baza noii legi pentru securitate naţională

Publicat:

Un magnat media din Hong Kong, Jimmy Lai, în vârstă de 73 de ani, a fost inculpat în baza noii legi pentru securitate naţională, fiind suspectat că a conspirat cu forţe străine, a relatat vineri publicaţia sa Apple Daily, citând forţe din poliţie, transmite Reuters, scrie news.ro .

Lai, un critic ardent al Beijingului, este cea mai proeminentă persoană acuzată în baza noii legi impuse în iunie în oraşul aflat sub controlul Chinei.


Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei

Magnatul se va prezenta în instanţă sâmbătă, potrivit Apple Daily, un tabloid popular cunoscut pentru articolele critice referitoare la China şi Hong Kong.

Legea referitoare la securitate, care pedepseşte ceea ce Beijingul defineşte ca secesiune, subversiune, terorism şi conspiraţie cu forţe străine cu pedepse care ajung până la închisoare pe viaţă, a fost condamnată de Occident şi de organizaţiile pentru drepturile omului, ca fiind un instrument pentru zdrobirea dizidenţilor în oraşul semiautonom.

Poliţia din Hong Kong nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Magnatul media este unul dintre cei mai cunoscuţi activiţi ai democraţiei în Hong Kong, iar grupul său Next Media este considerat unul dintre cele mai importante bastioane ale libertăţii presei din Hong Kong.

Tensiunile dintre China şi Statele Unite au crescut în ultimele săptămâni, în timp ce Washingtonul acuză Beijingul că se foloseşte de legea securităţii naţionale pentru a încălca pe scară largă libertăţile garantate atunci când fosta colonie britanică a revenit sub control chinez în 1997.

Autorităţile au intensificat represiunea împotriva forţelor de opoziţie din oraş, revocând parlamentarii din legislativ, desfăşurând arestări pe scară largă şi întemniţând activişti democraţi de renume, precum Joshua Wong.

Lui Lai i s-a refuzat cauţiunea la începutul acestei luni, după arestarea sa pentru o acuzaţie separată de fraudă, legată de închirierea unei clădiri care găzduieşte Apple Daily, un tabloid anti-guvernamental.

Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie

El a fost arestat în august, când aproximativ 200 de poliţişti au intrat în birourile sale. Poliţia din Hong Kong a declarat ulterior că a arestat nouă bărbaţi şi o femeie pentru mai multe infracţiuni, inclusiv ”conspiraţie cu o ţară străină/elemente externe pentru a pune în pericol securitatea naţională, conspiraţie pentru fraudare” şi altele.

Magnatul a fost un vizitator frecvent la Washington, unde s-a întâlnit cu oficiali, inclusiv cu secretarul de stat Mike Pompeo, pentru a strânge sprijinul pentru democraţia din Hong Kong, determinând Beijingul să-l numească ”trădător”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu președintele Adunării Generale a ONU, Dennis Francis

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu președintele Adunării Generale a ONU, Dennis Francis Republica Moldova continuă să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din...

Ministrul Culturii din Slovacia: comunitatea LGBTQ+ este de vină pentru scăderea natalității în Europa

Ministrul Culturii din Slovacia: comunitatea LGBTQ+ este de vină pentru scăderea natalității în Europa Ministrul Culturii din Slovacia, Martina Šimkovičová, a învinuit comunitatea LGBTQ+ pentru...

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat...

VIDEO – Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile

VIDEO - Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.