X

Un manifestant ucis şi 24 răniţi în confruntările cu poliţia la Bagdad

Un manifestant anti-guvernamental a fost ucis şi alţi 24 au fost răniţi vineri la Bagdad în cursul unor confruntări cu forţele de ordine irakiene, au indicat surse medicale şi de securitate, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

Confruntările au izbucnit atunci când protestatarii au încercat să traverseze podul Senek din centrul capitalei irakiene, care leagă cele două maluri ale fluviului Tigru, înainte de a fi respinşi de forţele de ordine, a declarat o sursă de securitate.

Citește și : Consumatorii din UE mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

Potrivit sursei citate, forţele de securitate au folosit gaze lacrimogene şi un manifestant a murit după ce a fost lovit în piept de o grenadă.

Potrivit unei surse medicale, alte 24 de persoane au fost rănite în confruntări sau au suferit probleme respiratorii.

De la 1 octombrie, o vastă mişcare de protest are loc împotriva liderilor irakieni pe care protestatarii îi acuză că sunt ”incompetenţi” şi ”hoţi” în cea de-a douăsprezecea cea mai coruptă ţară din lume, potrivit Transparency International.

Mişcarea, inedită pentru că a fost spontană, a fost marcată de violenţe şi suprimată de forţele de ordine. În cursul protestelor au fost înregistraţi în jur de 460 de morţi – aproape toţi manifestanţi – şi peste 25.000 de răniţi, dintre care mulţi vor rămâne cu handicap pe viaţă.

În plus, o masivă campanie de intimidare, asasinate şi răpiri ale unor militanţi are loc în rândurile manifestanţilor.

Clasa conducătoare, dominată de forţele pro-Iran, nu a reuşit să convină asupra numirii unor înlocuitori ai premierului demisionar Adel Abdel Mahdi şi guvernului său.

Liderul şiit irakian Moqtada Sadr a lansat un apel la o mare manifestaţie pe 24 ianuarie pentru a denunţa prezenţa americană în Irak, o ţară prinsă între aliaţii săi iranian şi american – ei înşişi inamici – şi al cărei parlament a cerut plecarea forţelor străine.

Citește și : România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova, interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

Votul parlamentar a survenit după asasinarea la 3 ianuarie, la Bagdad, de către o dronă americană a generalului iranian Qassem Soleimani, un comandant al Gardienilor Revoluţiei (armata ideologică iraniană), şi a locotenentului acestuia în Irak, Abu Mehdi al -Mouhandis.

La 8 ianuarie, Iranul a ripostat cu tiruri de rachete asupra a două baze americane din Irak.

Tags: Adel Abdel Mahdibagdadgaze lacrimogenemanifestantMoqtada SadrSenektigru
Categorii: Sinteze