X

Un marocan, suspectat de legături cu atentatele de la Paris, încarcerat în Polonia

Un marocan în vârstă de 27 de ani, Mourad T., arestat în septembrie 2016 în Polonia, are legături directe cu gruparea Statul Islamic şiatentatele de la Paris din 2015, a anunţat miercuri parchetul naţional polonez, relatează Reuters, conform news.ro.

Suspectul a avut legături cu gruparea jihadistă în 2015 şi 2016 şi era un informator al lui Abdelhamid Abaaoud, considerat drept ”creierul” atentatelor din 2015 la Paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi.

Citește și: ‘Călăul din Belarus’ a fost EXECUTAT

”Fişiere foto şi instrucţiuni cu privire la confecţionarea de dispozitive explozive (…), dar şi fotografii cu obiecte asupra cărora urmau să fie folosiţi explozivi au fost descoperite pe telefonul lui Mourad T.”, a declarat parchetul polonez, fără să divulge numele de familie al suspectului.

”Ancheta a permis de asemenea să se stabilească faptul că suspectul Mourad T. era un colaborator al lui Abdelhamid Abaaoud, recrutor în cadrul SI”, a adăugat parchetul.

Abdelhamid Abaaoud a fost ucis pe 18 noiembrie 2015, într-un asaltul nocturn al RAID şi BRI asupra unui imobil, la Saint-Denis.

Cotidianul polonez Rzeczpospolita a dezvăluit miercuri arstarea suspectului.


Parchetul a precizat că acesta a fost reţinut la Rybnik, în sud-vestul Poloniei, pe 5 septembrie 2016.

”De atunci, la cererea procurorului, el se află în detenţie în aşteptarea procesului”, a precizat parchetul polonez.

Suspectul, adaugă procurorii, a luat parte la o reuniune, la Edirne, în Turcia europeană, în decembrie 2014.

Citește și: Otrăvirea spionului rus provocă un val de reacții. Guvernul de la Londra se reunește de urgență

La această reuniune au participat, între alţii, Abaaoud şi alţi islamişti, ucişi în ianuarie 2015 de către poliţişti belgieni la Verviers.

Mourad T., precizează ei, a venit în Polonia prin Cehia şi s-a declarat refugiat sirian.

El a fost inculpat în legătură cu participarea la o organizaţie criminală armată şi riscă între şase luni şi opt ani de închisoare. El va fi judecat în Polonia.

Tags: Abdelhamid AbaaoudfrantaMourad T.parisPoloniaRybnikSaint-DenisStat Islamic (SI)
Categorii: Diaspora