X

Un ‘marş al mândriei’ al comunităţii LGBT a reunit circa 30.000 de persoane în apropiere de Paris

Aproximativ 30.000 de persoane au defilat sâmbătă până în centrul Parisului în cadrul “Marşului mândriei”, al cărui punct de plecare a fost pentru prima oară din 1977 o suburbie a capitalei franceze, relatează AFP, potrivit agerpres

Pentru prima oară, “marşul mândriei” din Paris şi Ile-de-France a plecat dinttr-o localitate suburbană, Pantin din Seine-Saint-Denis.

Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

Scopul a fost ca evenimentul “să reunească doritori şi organizatori, care nu locuiesc toţi în Marais, un cartier din centrul Parisului, ci şi la periferie”, a explicat Matthieu Gatipon-Bachette, purtător de cuvânt al organizaţiei Inter-LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), înainte de începerea marşului.

Obiectivul marşului a fost şi unul politic. “Departamentul Seine-Saint-Denis este cel mai sărac din metropolă, deci a face să plece marşul din acest departament este şi o accentuare” puternică a acestui fapt, a subliniat Mathias Neviere, copreşedinte al Inter-LGBT.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

Defilarea – paiete, drapele în culorile curcubeului, dansuri improvizate – s-a încheiat în cursul serii, în Piaţa Republicii din Paris.

Tags: Ile-de-FranceLGBTparis
Categorii: Diaspora