
Un medic al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (SAMU) a fost agresat de un bărbat aflat în stare de ebrietate, suferind o fractură la picior, informează Deschide.md.
Incidentul s-a produs după ce echipa SAMU Centru a fost solicitată pentru a acorda ajutor unui bărbat de 50 de ani, raportat ca fiind „inconștient”. Ambulanța a ajuns la fața locului în opt minute și a fost ghidată de un martor către pacient.
Ajunși la fața locului, medicii au constatat că bărbatul era în stare de ebrietate și manifesta un comportament agresiv. În timpul examinării, acesta a îmbrâncit unul dintre medici, care a căzut pe scări și a suferit multiple traumatisme. Victima a fost transportată de urgență la spital, unde s-a constatat că a suferit o fractură la picior și va avea nevoie de cel puțin cinci săptămâni de tratament și reabilitare.