X

Un medic italian a fost arestat pentru uciderea a doi pacienţi cu COVID

Un medic care lucra într-un spital din nordul Italiei a fost plasat în arest la domiciliu pentru că ar fi ucis doi pacienţi în primul val al epidemiei de COVID-19 care a devastat ţara în luna martie, a anunţat miercuri poliţia, transmite dpa, potrivit agerpres.

Procurorul îl acuză pe medic, care lucra într-un spital de lângă Brescia, în regiunea Lombardia greu încercată de epidemie, că le-a administrat relaxante musculare la doi pacienţi, ceea ce a dus la moartea lor.

Citeşte şi: Putin vrea prelungirea acordului New START cu 5 ani

Agenţia de presă ANSA, citând din mandatul de arest, a relatat că medicul dorise să elibereze paturi şi să crească astfel capacitatea de primire a spitalului.

Potrivit anchetatorilor, după câteva săptămâni a fost primită o informaţie că moartea celor doi pacienţi fusese indusă. În urma exhumării cadavrelor, a fost descoperit anestezicul în cauză.

Pacienţii aveau 51, respectiv 80 de ani, scrie ANSA.

Citeşte şi: O chinezoaică face ÎNCHISOARE pentru că a ascuns simptomele coronavirusului

Aceasta notează că substanţa respectivă este folosită de obicei pentru intubarea pacienţilor şi poate provoca decesul dacă este administrată în doză greşită.

Doctorul a fost plasat luni în arest la domiciliu şi va fi audiat vineri.

Mai mult de 86.000 de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 au decedat în Italia de la începutul pandemiei, cel mai recent bilanţ zilnic, comunicat marţi, fiind de 540 de victime.

Tags: bresciacoronavirusitaliaLombardiamedicSARS-CoV-2
Categorii: Diaspora