Un medic sirian a fost arestat în Germania pentru ‘crimă împotriva umanităţii’

Publicat:

Un presupus membru al serviciilor de informaţii ale armatei regimului sirian a fost arestat în Germania pentru “crimă împotriva umanităţii”, a anunţat luni procurorul general al ţării, informează dpa, potrivit agerpres.

Bărbatul, de profesie medic, ar fi torturat un deţinut în închisoarea din oraşul Homs, în 2011, lovindu-l cu o ţeavă din plastic şi dând în el cu picioarele în timp de acesta se afla pe podea, se spune într-un comunicat al procurorului general.


Citește și: Iranul trimite o navă plină cu alimente în Venezuela

Mai târziu victima a murit, însă cauza morţii rămâne neclară, se adaugă în comunicat.

Suspectul a fost arestat vineri seara în landul Hessa din centrul Germaniei.

Citește și: Aleksandar Vucic jubilează după câștigarea clară a alegerilor din Serbia

Bărbatul, care locuia în Germania din 2015 şi lucra acolo ca medic, este acuzat de asemenea de atac deosebit de grav. El a fost pus sub acuzare sâmbătă.

Germania a organizat deja primul din lume proces împotriva unor presupuşi membri ai regimului preşedintelui sirian Bashar Al-Assad pentru crime împotriva umanităţii, doi bărbaţi fiind aduşi în faţa instanţei de judecată pe 23 aprilie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat...

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian...

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea ‘o adevărată Uniune Europeană a Apărării’: ‘Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea 'o adevărată Uniune Europeană a Apărării': 'Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Zelenski, la summitul CPE: Putin a eşuat în încercarea sa de a diviza Europa

Zelenski, la summitul CPE: Putin a eşuat în încercarea sa de a diviza Europa Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a pledat joi pentru ca europenii să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.