Un medicament anti-artrită dă randament în cazul pacienţilor cu forme grave de COVID-19

Publicat:

Un medicament utilizat în tratamentul artritei, tofacitinib, a demonstrat efecte pozitive în îngrijirea pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de COVID-19, potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în The New England Journal of Medicine, informează AFP, potrivit agerpres.

Medicamentul, comercializat, printre alte mărci şi sub denumirea de Xeljanz, a fost testat în cadrul unui studiu clinic la care au participat 289 de pacienţi spitalizaţi cu forme grave de COVID-19 în 15 unităţi medicale de pe teritoriul Braziliei.


Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

Jumătate dintre pacienţi au primit medicamentul – două pastile de 10 miligrame pe zi – şi îngrijiri clasice, iar cealaltă jumătate a primit un tratament placebo şi îngrijiri medicale.

După 28 de zile, 18,1% dintre membrii grupului care au primit tratamentul au dezvoltat o formă de insuficienţă respiratorie – care a necesitat, de exemplu, intubare sau ventilaţie mecanică – sau au decedat, comparativ cu 29% dintre cei din grupul placebo.

În total, circa 5,5% dintre membrii grupului placebo au decedat în comparaţie cu 2,8% dintre pacienţii trataţi cu tofacitinib.

Citeşte şi: Summit Rusia-SUA: Un dialog pragmatic, intens şi cu câteva rezultate concrete – Black News

”Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului nostru aleator asupra tofacitinib în rândul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie COVID-19”, a precizat Otavio Berwanger, din cadrul spitalului israelian Albert Einstein, care a condus studiul clinic în parteneriat cu Pfizer.

Tofacitinib este autorizat în Statele Unite pentru tratarea poliartritei reumatoide, reumatismului psoriazic şi rectocolitei hemoragice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.