X

Un medicament pentru alergii este BUN împotriva coronavirusului

Un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19 şi a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, a precizat marţi Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit DPA şi agerpres.

Dexametazona, folosită în tratamentul alergiilor severe, unor afecţiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamaţii, a fost folosită pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut.

Citește și: ATAC ARMAT într-un magazin din SUA (VIDEO)! 10 oameni au fost uciși!

Utilizarea acesteia a demarat în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, care necesită oxigen şi ventilaţie mecanică, cu 18%, respectiv 36%.

Potrivit unui alt studiu, realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienţi din Marea Britanie şi a 958.000 de persoane la nivel global.

”Datorită efortului excepţional al cercetătorilor noştri, personalului NHS şi pacienţilor, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieţi la nivel global”, a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.

Citește și: Partidele de stânga au format noul guvern în Kosovo

”Cercetări care în mod obişnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record – cu rezultate care au avut ecou la nivel global”, a mai spus acesta.

”Aşa cum virusul acesta s-a răspândit peste graniţe, aşa trebuie să se întâmple şi cu tratamentele şi cu vaccinurile, aceste ‘strategii de ieşire’ comune ale umanităţii în timpul pandemiei”. 

Tags: alergiicovid-19DexametazonaFacultatea de medicină Nuffieldmarea britaniemedicamentRECOVERYSimon StevensSistemul Naţional de Sănătate (NHS)Universitatea Oxford
Categorii: Externe