X

Un medicament pentru artrită este folosit împotriva coronavirusului

Un medicament pentru tratamentul artritei va fi utilizat în China în cadrul unui studiu referitor la tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate de la Beijing, citată de Reuters, potrivit mediafax.

Medicamentul pentru tratarea artritei Actemra, produs de Roche, va fi folosit în China în cadrul unui studiu privind tratarea unor pacienţi infectaţi cu coronavirus.

Citeşte şi: CUTREMUR politic în Ucraina! Premierul şi-a dat demisia!

Medicamentul ar putea avea efecte pozitive în cazul pacienţilor care au plămânii puternic afectaţi de coronavirus, prin reducerea inflamaţiei.

Momentan nu există niciun fel de studiu care să demonstreze că acest medicament este într-adevăr eficient în cazul pacienţilor infectaţi cu coronavirus. Actemra nu a fost aprobată momentan de către Administraţia Naţională a Medicamentului din China.

Citeşte şi: Joe Biden salută rezultatele alegerilor primare democrate

Cu peste 80.000 de cazuri de infectare şi aproape 3.000 de decese, China este ţara cea mai afectată de epidemia de coronavirus, boală pentru care nu există în prezent vaccinuri sau tratamente aprobate.

Tags: ActemraChinaComisia Naţională de Sănătate de la BeijingcoronavirusmedicamentRochetratament
Categorii: Știrile zilei