Un medicament pentru tratamentul diabetului reduce riscul de COVID de lungă durată (studiu)

Publicat:

Un medicament pentru tratamentul diabetului, disponibil la scară largă şi ieftin, ar reduce cu 40% riscul de a contracta un COVID de lungă durată după testarea pozitivă pentru coronavirus, potrivit unui studiu publicat vineri, relatează AFP şi agerpres.

Această descoperire ar putea fi extrem de importantă în lupta împotriva acestei boli, încă misterioase şi care, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), afectează una din 10 persoane care se îmbolnăveşte de COVID.


Citeşte şi: Care este starea de spirit a europenilor cu un an înainte de alegerile europene? – Black News

În cadrul unui studiu de fază 3 randomizat a fost testat un medicament numit metformină. Dezvoltat iniţial din floarea de liliac francez, medicamentul a fost cel mai frecvent utilizat tratament pentru diabetul de tip 2 de zeci de ani.

Aceasta înseamnă că tratamentul este considerat a fi sigur, pe lângă faptul că este ieftin şi disponibil la scară largă.

Studiul, publicat în revista Lancet Infectious Diseases, a implicat 1.126 de persoane supraponderale sau obeze din Statele Unite, jumătate primind metformină, iar cealaltă jumătate un placebo, în zilele următoare testării pozitive pentru COVID.

După 10 luni, 35 dintre participanţii care au luat metformină au fost diagnosticaţi cu COVID de lungă durată, faţă de 58 dintre cei din grupul placebo, ceea ce reprezintă o reducere cu 40% a riscului.

Studiul a fost realizat între decembrie 2020 şi ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că a inclus varianta Omicron, care ar fi cauzat mai puţine cazuri de COVID de lungă durată decât tulpinile anterioare, arată studiul.

Echipa care a realizat cercetarea a arătat anterior că metformina reduce cu peste 40% riscul vizitelor la urgenţă, al spitalizării şi al decesului pacienţilor.

“Datele noastre arată că metformina reduce cantitatea de virus SARS-CoV-2” la pacienţi, a declarat pentru AFP Carolyn Bramante, cercetătoare la Universitatea din Minnesota şi autorul principal al studiului.

Citeşte şi: Erdoğan are discuții separate cu Zelenski și cu Putin – Black News

Dacă vor fi confirmate, aceste rezultate ar fi “potenţial semnificative” pentru cercetările asupra COVID-ului de lungă durată, a declarat Jeremy Faust, de la Harvard Medical School, care nu a fost implicat în studiu.

Cercetătorii au precizat că medicamentul nu a fost testat pe persoane care sufereau deja de COVID de lungă durată şi, prin urmare, nu a putut fi utilizat pentru a trata această boală, ci doar pentru a o preveni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.