X

Un mic asteroid a intrat în atmosfera Pământului şi a fost văzut deasupra Canalului Mânecii – VIDEO

Un mic asteroid a intrat în atmosfera Pământului şi a fost văzut luminând cerul de deasupra Canalului Mânecii, creând un efect uimitor de stea căzătoare, relatează BBC, potrivit news.ro.

Meteoroidul de circa 1 metru a fost văzut luni dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 03:00 GMT (5:00, ora României). Utilizatorii reţelelor sociale, mai ales cei din sudul Angliei, au împărtăşit imagini cu roca în flăcări, numită Sar2667.

Citeşte şi: Incident HORROR în Kazahstan! Un elev şi-a atacat colegii cu toporul! – Black News

Intrarea acestui mic meteoroid în atmosfera Pământului fusese însă prognozată, ceea ce nu se întâmplă des. Este doar pentru a şaptea oară, notează BBC. Agenţia Spaţială Europeană a scris pe Twitter că acesta a fost “un semn al progreselor rapide în ceea ce priveşte capacităţile globale de detectare a asteroizilor”.

Agenţia anunţase anterior că se aşteaptă ca obiectul să atingă “în siguranţă” atmosfera terestră în apropierea oraşului francez Rouen.

Citeşte şi: După cutremur, Turcia se ridică împotriva dezvoltatorilor imobiliari – Black News

Organizaţia Internaţională pentru Meteori, o organizaţie non-profit cu sediul în Belgia, a estimat că obiectul cosmic a intrat în atmosfera terestră la aproximativ 4 km de coasta franceză şi a creat un efect de “minge de foc”.

Ultimul asteroid despre care s-a emis în avans prognoza că va intra în atmosfera Pământului a fost văzut pe cerul din Ontario, Canada, în luna noiembrie a anului trecut.

Tags: Agenția Spațială Europeanăasteroidcanalul manecii
Categorii: Diaspora