Un mic pas spre pace în Yemen – Negocierile vor începe joi în Suedia

Publicat:

Negocierile cruciale pentru pace în Yemen vor începe joi în Suedia, sub egida ONU, între guvernul de la Sanaa, susţinut de Arabia Saudită, şi rebelii sprijiniţi de Iran, a anunţat miercuri mediatorul Naţiunilor Unite, britanicul Martin Griffiths, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mediatorul ONU “doreşte să anunţe relansarea procesului politic inter-yemenit, la 6 decembrie 2018, în Suedia”, au făcut cunoscut serviciile sale pe Twitter.


Citește și : EXPLOZIE la o benzinarie din Italia. Doi morți și zeci de răniți

Delegaţia rebelilor a ajuns marţi seară în Suedia la bordul unui avion special kuweitian cu care s-a deplasat şi emisarul Naţiunilor Unite. Reprezentanţii guvernului, plecaţi de la Riad, au aterizat miercuri seară la Stockholm.

Războiul durează din 2014 în Yemen, unde foametea ameninţă în prezent o mare parte a populaţiei. Aceste negocieri sunt primele din 2016.

Delegaţia guvernamentală yemenită, alcătuită din 12 membri, este condusă de ministrul de externe Khaled al-Yamani, a precizat o sursă apropiată acestei delegaţii.

Ea este “purtătoare de speranţă pentru poporul yemenit”, a declarat Abdullah al-Alimi, şeful de cabinet al preşedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi care s-a refugiat în Arabia Saudită după ce capitala Sanaa a fost cucerită de rebelii houthi în 2014.

Delegaţia guvernamentală va depune toate eforturile “pentru reuşita consultărilor (din Suedia) pe care le considerăm ca o ocazie reală de a restabili pacea”, a subliniat Abdullah al-Alimi într-un mesaj pe Twitter.

Citește și : Funeraliile fostului președinte George H.V. Bush au început la Washington (VIDEO)

Experţi şi surse diplomatice s-au arătat prudenţi înaintea acestor consultări menite să ajute la “edificarea încrederii” între cele două părţi.

O sursă diplomatică din cadrul Consiliului de Securitate al ONU a declarat pentru AFP că există “speranţe foarte slabe” pentru ca aceste negocieri să ducă la progrese concerte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.