X

Un migrant a fost găsit mort pe o insulă din Grecia

Un migrant de 24 de ani originar din Camerun a fost găsit mort în tabăra Moria, de pe insula grecească Lesbos, a anunţat marţi agenţia de presă greacă ANA, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Tânărul a fost găsit în jurul orei 02:00 dimineaţa (00:00 GMT) de doi dintre prietenii săi, fiind apoi transferat la spitalul din Mytilene, unde decesul său a fost confirmat. Cauza decesului nu a fost făcută publică de medicul legist.

Citeşte şi: Un chinez a atacat o şcoală din Beijing: Cel puţin 20 de elevi sunt răniţi!

ONG-urile denunţă de mai multe luni condiţii insalubre în tabăra Moria de pe insula Lesbos, devenită unul dintre porturile de intrare pentru refugiaţi în Uniunea Europeană.

La începutul lui noiembrie, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU (UNHCR) a denunţat “condiţii abjecte” în centrele de primire şi identificare din insulele greceşti Samos şi Lesbos. Secretarul general al Amnesty International, Kumi Naidoo, a avertizat, de asemenea că “adăposturile nu dispun de încălzire, sunt prost izolate şi nu sunt adaptate pentru iarnă”.

În ianuarie 2017, în aceeaşi tabără Moria, trei refugiaţi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon în timp ce încercau să se încălzească cu un apărat pentru gătit.

Citeşte şi: Un chinez a atacat o şcoală din Beijing: Cel puţin 20 de elevi sunt răniţi!

Pe insula Lesbos, aproape 6.500 de refugiaţi sunt găzduiţi în tabăra Moria prevăzută pentru o treime din acest număr, dintre care aproape 2.000 pe un câmp din exterior.

Grecia se confruntă de vineri cu un val de frig excepţional, cu temperaturi de până la -18 grade Celsius şi numeroase regiuni acoperite de zăpadă. Trei persoane au murit în apropiere de Atena duminică, după ce maşina în care se aflau a fost luată de o viitură.

Din cauza vremii nefavorabile, numeroase drumuri şi şcoli au fost închise marţi.

Tags: CamerungreciaÎnaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU (UNHCR)LesbosmigrantMoriaMytilene
Categorii: Diaspora