X

Un migrant iranian s-a sinucis într-un centru de detenţie de pe insula elenă Lesbos

Un migrant iranian în vârstă de 31 de ani s-a spânzurat într-un centru de detenţie la Moria, o mare tabără insalubră de pe insula elenă Lesbos, a anunţat luni o sursă poliţienească, potrivit AFP, scrie agerpres.

Închis împreună cu 85 de persoane, el a fost găsit mort de către autorităţi luni dimineaţă în acest centru, conform aceleiaşi surse.

Citește și : Mesajul Papei Francisc cu prilejul Epifaniei Domnului

Nicio altă informaţie privind motivele detenţiei sale sau identitatea sa nu a fost furnizată imediat de către autorităţi.

La sfârşitul lunii decembrie, de Crăciun, doi solicitanţi de azil, un irakian şi un afgan, s-au spânzurat în nordul Greciei.

Conform organizaţiei neguvernamentale Forumul grec pentru refugiaţi, ei erau găzduiţi într-un hotel în care se aflau 400 de refugiaţi în localitatea Mouries din apropierea frontierei cu Republica Macedonia de Nord.

Un prim solicitant de azil a fost găsit spânzurat la 25 decembrie în apropiere de un pod nu departe de hotel. Era vorba de un refugiat afgan de 32 sau 33 de ani, tată a doi copii.

A doua zi, un irakian de circa 30 de ani a fost găsit de colocatarul său spânzurat pe un culoar al hotelului.

Fluxul de migranţi dinspre Turcia s-a reluat în ultimele luni, Grecia devenind în 2019 principala poartă de intrare a migranţilor şi refugiaţilor în Europa.

Citește și : Trei posibili teroriști au fost arestați după ce au forțat intrarea unei baze militare britanice

Condiţiile din taberele de refugiaţi din Grecia, atât de pe insule, cât şi de pe continent, se degradează încontinuu din cauza temperaturilor extrem de scăzute din ultimele zile.

Guvernul conservator a înăsprit recent condiţiile pentru acordarea de azil. Lipsa unor spaţii de cazare adecvate şi a mijloacelor pentru integrarea a zeci de mii de solicitanţi de azil devine tot mai evidentă.

Tags: CraciunLesbosMoriaRepublica Macedonia de Nord
Categorii: Diaspora