X

Un militar afgan, trimis în faţa justiţiei germane pentru ”crime de război”

Un militar afgan, acuzat că a brutalizat ”combatanţi inamici” în ţara sa în timpul unui interogatoriu şi că a mutilat şi spânzurat un cadavru, a fost acuzat pentru crime de război şi trimis marţi în faţa unui tribunal din Munchen, a anunţat parchetul federal german, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Suspectul, prezentat ca Ahmad Zaheer D., a fost arestat la 25 octombrie în suburbiile oraşului Munchen şi rămâne în custodie. Acest bărbat, în vârstă de 26 de ani, este acuzat că a lovit, împreună cu alţi trei soldaţi, trei ”deţinuţi inamici” şi că i-a ameninţat cu un aparat cu electroşocuri în timpul interogatoriilor, la sfârşitul anului 2013 şi începutul anului 2014, a indicat într-un comunicat parchetul federal german, competent în cazuri de crime de război.

Citește și : May și Merkel s-au pus de acord cu necesitatea unui Brexit ‘ordonat’

În martie 2014, împreună cu soldaţii pe care îi conducea, el a lovit şi a insultat în faţa unor civili în provincia Paktika (sud), cadavrul unui comandant inamic.

Într-un discurs scurt, suspectul s-a lăudat că l-a ucis pe comandant “ca pe un măgar” şi a spus că acesta trebuie să fie “spânzurat ca un măgar”. Faptele au fost filmate, a precizat parchetul.

Tags: Ahmad Zaheer D.electroşocurimilitarMunchenPaktika
Categorii: Diaspora