X

Un militar român a fost UCIS în ultimul atac taliban din Kabul – VIDEO

Un militar român a murit în Afganistan, în urma unei explozii în capitala afgană Kabul, au precizat surse din cadrul Ministerului Apărării. Militarul a murit după ce o mașină încărcată cu explozibil a fost detonată.

Surse din cadrul Ministerului Apărării au precizat, pentru mediafax, că un militar din România a murit, joi, în urma unei explozii în Kabul.

Citeşte şi: Uraganul Dorian a făcut un dezastru istoric în Bahamas: Cel puţin 20 de morţi!

O mașină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite și sediul misiunii NATO, au anunțat oficialii locali, citați de Associated Press.

Vezi şi: Atentat sinucigaş în vecinătatea cartierului general al NATO din Kabul – VIDEO

Cel puțin trei persoane au murit și alte 30 au fost rănite, a transmis directorul spitalului la care au fost transportate victimele.

Un militar român a fost ucis, joi, în Kabul, Afganistan, în timp ce afla într-o misiune de patrulare, a declarat, pentru agerpres., ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş. 

Potrivit acestuia, decesul a survenit în urma unei explozii generate de o maşină capcană.

MApN precizează într-un comunicat de presă că militarul român şi-a pierdut viaţa joi, în jurul orei 11,40, ora României, în timpul executării unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă regretul pentru moartea militarului român şi este alături de familia îndoliată, se mai arată în comunicat.

Tags: AfganistanatackabulNATORomaniatalibani
Categorii: Știrile zilei