Un moldovean şi-a pierdut viaţa într-o explozie, în Italia

Un moldovean de 31 de ani a murit la Spitalul Cardarelli din Napoli, în Italia, unde fusese internat în stare critică după explozia unui rezervor de gaz petrolier lichefiat (GPL) produsă într-un centru de dezmembrări auto din localitatea Pomigliano d’Arco, provincia Napoli.

Bărbatul, rezident în localitatea italiană Casalnuovo, era căsătorit și lasă în urma sa două fetițe mici, transmite rotalianul.com.

Vezi şi: VIDEO Marina Tauber este încă liberă! IGP nu a dat-o în urmărire internațională – Stiripesurse.md

Deflagrația a avut loc în interiorul sediului societății Motortecno SRL, o firmă care se ocupă cu dezmembrări de autovehicul, unde trei muncitori – toți fiind imigranți proveniți din Ucraina și Republica Moldova – efectuau lucrări la un autovehicul destinat dezmembrării.

Inițial, presa italiană scria că doi dintre ei ar fi români, dar probabil este vorba de cetățeni moldoveni cu pașaport românesc.

Potrivit primei reconstituiri, un rezervor de gaz a explodat brusc, provocând un incendiu și avarii în zona de lucru.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii, carabinierii și personalul medical al serviciului 118, care au acționat printre dărâmături pentru a extrage și stabiliza răniții.

În ciuda îngrijirilor primite, starea tânărului s-a agravat, iar decesul a survenit în seara zilei de duminică, 5 octombrie 2025, la spitalul Cardarelli.

Parchetul a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea exactă a cauzei morții și a circumstanțelor deflagrației și a deschis o anchetă, începând să colecteze documentația privind procedurile de lucru și verificările efectuate asupra rezervorului de GPL implicat în incident.

Moartea tânărului moldovean a provocat consternare la Pomigliano d’Arco și în Casalnuovo, unde vestea s-a răspândit rapid.

Ceilalți doi muncitori răniți au fost, de asemenea, transportați la spital.

Tags: CasalnuovoitaliamoldoveanNapoliPomigliano d'Arco
Diaspora