X

Un mort, mii de evacuaţi şi pagube însemnate în urma ploilor torenţiale din centrul şi estul Cubei

O persoană a decedat şi mii de locuitori au fost evacuaţi în urma ploilor torenţiale care au continuat să cadă în ultimele zile în centrul şi estul Cubei, au anunţat autorităţile, raportând pagube “considerabile”, transmite duminică AFP, potrivit agerpres.

“Pagubele sunt considerabile la nivelul caselor, drumurilor şi în sectorul agricol. Eforturile de protejare şi evacuare a familiilor continuă”, a declarat preşedintele Miguel Diaz-Canel pe contul său de Twitter.

Citește și : Macron cere Iranului ‘să pună capăt imediat sprijinului’ pentru Rusia în războiul din Ucraina

Oficialul a solicitat populaţiei să “rămână extrem de precaută” pentru că “ploile nu s-au oprit, iar pericolul” este încă prezent.

Autorităţile au anunţat decesul prin înec al unui bărbat de 60 de ani din provincia estică Granma, unde au fost evacuaţi peste 7.200 de locuitori.

Forţele aeriene cubaneze au salvat mai mulţi locuitori din oraşul Yara, situat în provincia Granma, rămaşi blocaţi după creşterea nivelului apelor.

Imaginile difuzate de presa cubaneză prezintă zone vaste inundate şi apă până la brâu în localităţi din provinciile estice Holgun, Camaguey, Santiago de Cuba şi Las Tunas, precum şi Sancti Spiritus, în centrul insulei.

Mai multe poduri şi drumuri, dar şi sistemul de canalizare au suferit pagube importante, iar traficul feroviar între Havana şi estul ţării a fost suspendat.

În Camaguey, capitala provinciei cu acelaşi nume, două râuri s-au revărsat, provocând inundaţii într-o regiune a oraşului.

Citește și : 14 morţi în incendii de pădure în nord-estul Kazahstanului

Potrivit Institutului de Meteorologie din Cuba, această situaţie este asociată cu prezenţa unei depresiuni deasupra Golfului Mexic. “În următoarele 24 de ore, condiţiile de instabilitate atmosferică vor continua pe întreg teritoriul naţional (…) iar precipitaţiile şi furtunile vor persista în mare parte a ţării”, în special în centru şi est, a indicat institutul.

Tags: CamagueyGranmaMiguel Diaz-Canelploi
Categorii: Meteo