X

Un mort şi 11 răniţi în urma unui nou atac comis la o universitate din China

Un elev a fost ucis şi alţi nouă au fost răniţi, precum şi doi profesori, după ce au fost atacaţi vineri într-un colegiu tehnic de un tânăr, raportează sâmbătă mass-media chineze, informează AFP, scrie Agerpres.

Atacul a survenit în circumstanţe neprecizate la colegiul tehnic pentru transporturi şi comunicaţie din Anning, în provincia Yunnan (sud-vest).

Citește și : Fratele preşedintelui hondurian, arestat la Miami pentru trafic de droguri

Potrivit unui comunicat postat vineri seara pe site-ul microblogului chinez Weido de municipalitatea din Anning, atacatorul, în vârstă de 20 de ani, identificat cu numele său de familie, Yang, a rănit doi profesori şi zece studenţi, dintre care unul a decedat la spital. Yang a fost arestat, el studiase în acelaşi colegiu până anul trecut.

Această nouă dramă a survenit după ce un şofer a ucis cinci copii, intrând cu maşina în ei în timp ce aceştia traversau strada în faţa unei şcoli elementare din oraşul Huludao, în provincia Liaoning (nord-est). Doi profesori şi 17 minori au fost răniţi, potrivit agenţiei oficiale Xinhua. Şoferul este un şomer de 29 de ani, cu probleme de cuplu, care a ales să lovească victime “la întâmplare”, potrivit Xinhua.

În aprilie, un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis nouă elevi de colegiu şi a rănit alţi 12, în timp ce aceştia se întorceau acasă, în nordul Chinei. Bărbatul, executat de atunci, a acţionat din răzbunare după ce a fost ţinta unor ironii pe vremea când era elev la şcoala respectivă.

În ianuarie 2017, înarmat cu un cuţit de bucătărie, un bărbat a rănit 11 copii într-o grădiniţă din regiunea autonomă Guangxi (sud).

Citește și : Germania: Bundestagul aprobă un buget record pentru 2019

Tags: Anningcolegiu tehnicelevLiaoningprofesoriYunnan
Categorii: Știrile zilei