X

Un mort şi 64 de răniţi în urma unui cutremur produs în vestul Turciei

Un seism cu magnitudinea 4,9 care s-a produs vineri în provincia Izmir din vestul Turciei şi a provocat panică printre locuitori s-a soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor 64, conform media locale, transmite agenţia Xinhua, potrivit agerpres.  

Autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă a raportat că seismul s-a produs la ora locală 3:29 (00:29 GMT) în oraşul Izmir din provincia cu acelaşi nume.

Citește și : Blinken vrea progrese în privinţa drepturilor omului în Egipt înaintea COP27

Cotidianul Hurriyet a relatat, citând autoritatea pentru situaţii de urgenţă, că seismul a avut epicentrul în cartierul Buca, la o adâncime de aproximativ 14 kilometri. Cutremurul a fost urmat de mai multe replici seismice minore.

Potrivit presei locale, o persoană a murit în urma unui atac de cord suferit pe fondul panicii create.

Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a scris pe Twitter la începutul zilei că 64 de persoane au fost rănite.

Minaretul unei moschei s-a prăbuşit, iar cel puţin 20 de clădiri au suferit avarii minore, potrivit postului NTV.

Primarul oraşului, Tunc Soyer, a declarat telefonic pentru EFE că infrastructura oraşului nu a suferit pagube, iar reţelele de electricitate, gaz, apă şi metrou funcţionează în parametri normali.

Citește și : SUA ar putea aproba vânzarea de F-16 către Turcia în două luni

Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure. În 2020, peste 110 de persoane au murit în urma unui cutremur de aproape 7 grade, produs în provincia Izmir.

Tags: cutremurFahrettin KocaHurriyetizmirseism
Categorii: Diaspora