Un mort şi doi răniţi într-un atac cu dronă în regiunea rusă Belgorod

Un mort şi doi răniţi într-un atac cu dronă în regiunea rusă Belgorod

Un civil a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi într-un atac cu dronă în regiunea rusă Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a declarat guvernatorul regional, potrivit AFP.

“Va fi o dimineaţă dificilă”, a scris Viaceslav Gladkov pe Telegram, adăugând că două districte din regiunea sa au fost atacate de drone, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară a noua oară. Câți deputați au votat ‘pentru’

“Un civil a fost ucis, alţi doi au fost răniţi” într-unul dintre atacurile din districtul Cernianski, a spus el.

Potrivit lui Gladkov, Belgorod, capitala regională, a fost vizată sâmbătă dimineaţă de lovituri care au avariat mai multe clădiri rezidenţiale.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus 11 rachete trase de sistemele de lansatoare de rachete Vampire din Ucraina deasupra regiunii Belgorod.

Regiunea Belgorod a fost recent ţinta a numeroase atacuri cu drone şi lovituri puse de Rusia pe seama Ucrainei, care au ucis cel puţin 10 persoane într-o săptămână, conform autorităţilor locale.

Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

Kievul, care se confruntă cu ofensiva rusă de doi ani, a promis că va duce luptele pe teritoriul rus ca represalii pentru numeroasele bombardamente de pe teritoriul său.

Citeşte şi: Drona căzută pe teritoriul Letoniei era încărcată cu explozivi

This post was last modified on 23/03/2024 09:33 09:33

Tags: BelgoroddronaViaceslav Gladkov
Externe