Un musulman radicalizat din Singapore, arestat pentru că a planificat atacuri cu cuţitul împotriva evreilor

Publicat:

Un musulman radicalizat din Singapore a fost arestat pentru că a planificat atacuri cu cuţitul împotriva evreilor, au anunţat miercuri responsabili ai forţelor de securitate ale oraşului-stat asiatic, informează AFP, potrivit agerpres

Amirull Ali (20 de ani) a planificat ambuscade pentru a ucide cel puţin trei bărbaţi evrei în timp ce aceştia ar fi ieşit dintr-o sinagogă după rugăciune, potrivit acestor responsabili. Tânărul s-a radicalizat după ce a făcut cercetări pe internet asupra conflictului israeliano-palestinian şi intenţiona să se deplaseze în Fâşia Gaza, în teritoriile palestiniene, pentru a se ralia braţului armat al mişcării islamiste Hamas, au precizat ei.


Citește și : Partidul lui Merkel vrea ‘să pună batista pe țambal’ în scandalul măștilor sanitare

Amirull Ali “era foarte serios şi a făcut pregătiri detaliate, el avea pregătit un cuţit pentru a trece la atac”, a declarat pentru mass-media locale ministrul singaporez al afacerilor interne şi al justiţiei K. Shanmugam. “El a decis să ţintească abdomenul, pentru a cauza sângerări abundente şi a provoca o moarte rapidă”, a adăugat ministrul.

Tânărul a abandonat planurile, neştiind dacă ele i-ar permite să ajungă martir. Însă Ministerul Apărării a sunat alarma, ceea ce a dus la arestarea lui în această lună, în virtutea unei legi asupra securităţii interne care autorizează o plasare în detenţie fără proces, pentru o perioadă ce ar putea ajunge la doi ani.

În decembrie, autorităţile au arestat un tânăr de 16 ani care intenţiona să atace două moschei în Singapore, inspirat de atentatele antimusulmane din 2019 de la Christchurch, în Noua Zeelandă.

Citește și : UK nu pune ‘bețe-n roate’ exporturilor de vaccin

Singapore, oraş-stat cu 5,7 milioane de locuitori, unde diferite comunităţi conlocuiesc în general paşnic, are o populaţie majoritar de origine chineză, dar şi o importantă minoritate musulmană. Populaţia evreiască este de circa 2.500 de persoane, potrivit presei locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău Un parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii a fost încheiat astăzi la Chișinău de către miniștrii agriculturii al...

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024 Leul moldovenesc se depreciază în raport cu dolarul american și se apreciază în raport cu euro...

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), retrage din comerț mai multe loturi de nucă de muscat măcinată...

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara Vremea va continua să se încălzească în următoarele 24 de ore, fără precipitații în toată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.