StiripesurseCultură și MediaDiverseUn muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti...

Un muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti moştenitorilor unor negustori evrei

Publicat:

Descendenţii unor negustori de artă evrei din Germania, fraţii Lion, au primit înapoi de la Germanisches Nationalmuseum (Muzeul Naţional German), din oraşul Nuremberg (sud), cinci opere de artă furate în timpul perioadei naziste, informează vineri DPA.

Fraţii Louis, Hans şi Fritz Lion au fost persecutaţi pentru că erau evrei şi au fost forţaţi să renunţe la afacerea pe care o deţineau sub presiunea circumstanţelor acelor vremuri, se spune într-un comunicat transmis vineri de muzeu, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Decizia restituirii a avut la bază o cercetare detaliată privind provenienţa obiectelor, precum şi recunoaşterea responsabilităţii istorice, se mai spune în comunicat.

Patru obiecte sunt restituire moştenitorilor, printre care şi o vază aurită care datează din secolul al XVIII-lea şi un paravan cu şase panouri din secolul al XIX-lea.


Muzeul răscumpără de la moştenitori o cruce cu o semnificaţie istorică importantă la un preţ corect şi rezonabil, se mai spune în comunicat.

Potrivit comunicatului, obiectul este o cruce de procesiune, care era purtată pe un stâlp, în fruntea procesiunii.

Crucea, creată în anul 1310 în apropiere de Regensburg, este o raritate întrucât pe ambele feţe este pictată imaginea lui Isus răstignit.

Crucea a făcut parte mulţi ani din expoziţia permanentă a muzeului. Prin această achiziţie, va fi în continuare accesibilă publicului.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Moştenitorii au apreciat dialogul bun şi constructiv cu muzeul, precum şi ”recunoaşterea promptă” a problemei în câteva luni.

”Soluţia adoptată onorează soarta fraţilor Lion, care au fost persecutaţi, şi reprezintă un act important de dreptate istorică în Nuremberg”, a spus avocatul moştenitorilor, Hannes Hartung.

Citeşte şi:  Egipt : 354 de artefacte antice recuperate de la Emiratele Arabe Unite

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prințul Harry și Meghan Markle anunță o schimbare majoră de nume

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat o schimbare majoră de nume. Aceasta vizează fundația lor înființată în urmă cu cinci ani. Organizația caritabilă comună...

‘Emily in Paris’ scapă de ‘poliția modei’ franceze și se mută la Roma în noul sezon

Serialul „Emily in Paris” revine cu un nou sezon, mutat parțial la Roma, unde stilul vestimentar devine mai rafinat și mai colorat. Creatoarea costumelor...

89% dintre moldoveni sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie

În timp ce majoritatea țărilor din Europa au sărbătorit Crăciunul pe 25 decembrie, tradițiile și calendarele diferite fac ca această sărbătoare importantă să fie...

Patru schimbări pe care le poți face Crăciunul acesta

Oamenii sunt încurajați să schimbe strategiile de Crăciun, cu scopul de a avea sărbători mai calme și mai semnificative, mai ales în contextul presiunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.