Un neozeelandez i-a luat la înjurături pe musulmanii strânși în fața moscheii din Christchurch: ‘Sunteți cu toții teroriști!’

Publicat:

Un cetăţean neozeelandez, de 33 de ani, a pledat vinovat vineri pentru hărţuire împotriva musulmanilor în faţa unei moschei din oraşul Christchurch, unde zeci de credincioşi au fost ucişi de un suprematist alb luna trecută, dar a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic, potrivit AFP, relatează și agerpres.

Conform presei locale, Daniel Nicholas Tuapawa a spus că este el însuşi şocat de propriul comportament şi că a realizat ceea ce a făcut abia când poliţia i-a arătat o înregistrare video în care profera insulte la adresa comunităţii musulmane. Între altele, el spunea că ‘toţi musulmanii sunt terorişti’.


Citește și: 6 morți în China după ce un tren deraiat s-a oprit într-o casă – VIDEO

Bărbatul a compărut vineri în faţa unui tribunal, pentru tulburarea ordinii publice ‘susceptibilă să provoace violenţe’. Avocatul său susţine că clientului său îi este ruşine de ceea ce a făcut şi nu-şi explică cum de a putut să se comporte în acest mod.

Respectivul, arestat joi, era îmbrăcat într-un tricou cu numele preşedintelui american Donald Trump inscripţionat atunci când a insultat comunitatea musulmană miercuri în faţa moscheii Al-Nour, unde un extremist alb a făcut cele mai multe victime în dublul atac din 15 martie.

Citește și: Un angajat ONU este acuzat de spionaj în Tunisia

Daniel Nicholas Tuapawa a fost eliberat sub cauţiune în aşteptarea sentinţei la 31 iulie.

Australianul Brenton Tarrant a fost inculpat pentru 50 de ucideri şi 39 de tentative de crimă pentru atacul asupra a două moschei din Christchurch, notează agenţia franceză de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.