X

Un norvegian a urcat de două ori fără bilet în avion la Munchen

Un norvegian a urcat de două ori fără bilet în avion la Munchen

Un norvegian temerar a reuşit să se îmbarce fără bilet două zile la rând în câte un avion de linie cu plecare din Munchen, Germania, a doua oară reuşind să zboare până la Stockholm, a indicat marţi poliţia locală, potrivit AFP.

”Poliţia aeroportului a deschis o anchetă pe numele unui cetăţean norvegian de 39 de ani pentru tulburarea ordinii publice şi pentru transport fraudulos”, a precizat purtătorul de cuvânt pentru AFP, potrivit stiripesurse.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Ancheta va trebui să explice cum a reuşit pasagerul ”să se sustragă controlului automat al biletului de îmbarcare înaintea controlului de securitate”, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului din Munchen pentru AFP.

”Am sensibilizat deja personalul care permite accesul la îmbarcare şi întărim efectivele”, a adăugat aceeaşi sursă.

Călătorul s-a sustras mai întâi fără probleme pe 4 august controlului biletelor la îmbarcare întrucât a stat foarte aproape de un alt pasager, a relatat site-ul cotidianului Bild.

Apoi a urcat la bordul unui avion alături de alţi pasageri. Frauda lui a fost constatată abia după ce îmbarcarea a fost încheiată, iar norvegianul nu avea loc.

A fost predat poliţiei, care a deschis o procedură împotriva acestuia, dar l-a lăsat în libertate.

A doua zi, bărbatul a reluat tentativa şi a reuşit din nou să urce într-un avion aplicând aceeaşi schemă.

De data aceasta, schema i-a reuşit, şi a ajuns la Stockholm la bordul unui zbor al companiei germane Lufthansa care nu era complet.

La Stockholm, a fost arestat după ce a atras atenţia poliţiştilor întrucât dorea să se întoarcă imediat la Munchen.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

Pasagerul nu ”prezintă niciun pericol”, iar potrivit anchetei, nu avea ”nicio intenţie de a perturba traficul aerian”, a adăugat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Aeroportul din Munchen a fost recent scena altor incidente: în mai, a fost paralizat după ce militanţii pentru climă şi-au lipit mâinile de pistă, ceea ce a determinat anularea a zeci de zboruri.

Tags: avionbiletMunchen
Diverse