Un nou atac sângeros ŞOCHEAZĂ Serbia! 8 oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi

Publicat:

 Poliţia l-a arestat vineri pe presupusul autor al noului atac armat în Serbia, în care opt persoane au fost ucise şi alte treisprezece rănite într-un sat din apropiere de Belgrad, relatează Reuters şi France Presse, potrivit agerpres.

“RTS a aflat că criminalul a fost arestat lângă Kragujevac”, în centrul Serbiei, a transmis postul naţional RTS, după o operaţiune lansată în urma acestui măcel ce a avut loc joi noapte în mai multe sate din apropierea Belgradului, al doilea atac armat în masă în ţară în această săptămână.


Citeşte şi: De ce fug condamnații români în Italia? – Black News

“Suspectul U.B., născut în 2002, a fost reţinut în în vecinătatea oraşului Kragujevac, el este suspectat de uciderea a opt persoane şi rănirea altor 14 în timpul nopţii”, a declarat Ministerul sârb de Interne într-un comunicat, adăugând că ancheta este în curs de desfăşurare.

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este aşteptat să se adreseze naţiunii în jurul orei 10.30 (8.30 GMT).

Atacul armat din satul Dubona, lângă oraşul Mladenovac, la 42 km sud de Belgrad, este al doilea în ţara din Balcani în doar două zile.

Miercuri, un băiat de 13 ani a ucis prin împuşcare nouă persoane şi a rănit şapte la o şcoală din Belgrad înainte de a se preda.

Potrivit presei locale, suspectul în al doilea atac a fost implicat într-o altercaţie în curtea şcolii joi noapte şi a plecat, dar s-a întors cu o puşcă de asalt şi un pistol. El a deschis focul şi a continuat să tragă în oameni la întâmplare dintr-o maşină în mişcare.

Potrivit televiziunii de stat RTS, un poliţist în afara serviciului şi sora sa se numără printre cei ucişi.

Aproximativ 600 de poliţişti sârbi, inclusiv Unitatea Antiteroristă Specială (SAJ) şi Jandarmeria, au fost implicaţi într-o vânătoare de oameni, numită Operaţiunea Vârtej, a raportat RTS.

Citeşte şi: Fostul cancelar german Schroeder nu a reuşit să recapete în instanţă biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin – Black News

Ştire iniţială: Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 13 au fost rănite joi seară într-un atac armat în apropierea oraşului sârb Mladenovac, la aproximativ 60 de kilometri sud de capitala Belgrad, potrivit presei locale, scriu AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Suspectul în vârstă de 21 de ani a deschis focul cu o armă automată asupra unui grup de persoane dintr-un vehicul în mişcare şi a fugit, potrivit televiziunii publice RTS.

Poliţia îl caută pe suspect, a adăugat RTS. La faţa locului au fost numeroşi poliţişti şi ambulanţe, iar elicoptere survolează împrejurimile.

În aprilie, un sătean a împuşcat mortal 13 persoane, printre care membri ai familiei şi vecini, lângă Mladenovac, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.