
Procurorii PCOCCS, de comun cu ofițerii INI, anunță destructurarea unui alt centru de apel telefonic, în care ar fi activat aproximativ 180 de operatori din Republica Moldova. Potrivit oamenilor legii, gruparea era specializată în înșelarea clienților băncilor din statele Uniunii Europene, majoritatea victimelor fiind din România.
Pentru documentarea grupului infracțional, autoritățile din Republica Moldova, România și Ucraina au format o echipă comună de investigații, cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust, potrivit cotidianul.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Duminică, la Chișinău și Anenii Noi, au avut loc percheziții desfășurate cu sprijinul angajaților Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, inclusiv materiale video cu publicitate falsă, care ar fi fost folosite pentru convingerea victimelor.
Potrivit anchetei, cei aproximativ 180 de operatori, cu vârste de peste 20 de ani, contactau persoane din statele UE și se prezentau drept angajați ai băncilor, responsabili de securitate. În acest mod, aceștia ar fi obținut încrederea victimelor și acces la aplicațiile bancare mobile.
Ulterior, membrii grupului infracțional transferau banii victimelor pe alte conturi bancare, deschise din timp pe numele unor persoane interpuse. În alte cazuri, banii erau transferați pe conturi aferente burselor internaționale de criptomonede sau platformelor de jocuri de noroc.
Potrivit procurorilor, folosirea mai multor sisteme financiare avea scopul de a ascunde urmele înșelătoriei și de a îngreuna urmărirea banilor.
Autoritățile precizează că operațiunea reprezintă doar o etapă a investigației. În prezent, sunt analizate probele administrate și mijloacele materiale ridicate, iar acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigații continuă.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Ancheta urmărește stabilirea întregului mecanism infracțional, identificarea organizatorilor, coordonatorilor, beneficiarilor și participanților la activitatea grupării, precum și documentarea întregii rețele care ar fi activat pe teritoriul mai multor state.
Autoritățile din cadrul Echipei Comune de Investigație continuă cooperarea internațională pentru administrarea probelor și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
This post was last modified on 06/07/2026 14:33 14:33