X

Un nou Centru pentru tratarea AVC la Edineț

Un nou Centru pentru tratarea AVC la Edineț

La Edineț  a fost inaugurat Centrul primar de acordare a asistenței în cazul accidentelor vasculare cerebrale (AVC), din cadrul spitalului raional.

Citește și: Cum ar fi evacuat Spitalul Republican în caz de urgență. Salvatorii s-au antrenat

Acesta este al 9-lea centru, de așa tip, din țară, și va acorda asistență de urgență cetățenilor din raioanele Edineț, Ocnița, Briceni și Dondușeni. La eveniment a participat, inclusiv șefa statului, Maia Sandu, care s-a aflat într-o vizită de lucru la Edineț.

„În total, peste 250 de mii de oameni din nordul țării vor avea siguranța că lor, rudelor și apropiaților, în caz de necesitate, le va fi acordat ajutor rapid și profesionist. Acestea sunt investiții care, în cel mai direct mod, salvează vieți”, a spus Președinta Maia Sandu.

În doi ani și jumătate, Guvernul a investit în Spitalul Raional Edineț 46 de milioane de lei din bugetul public și de la partenerii de dezvoltare, fonduri care depășesc de aproape două ori bugetul alocat de consiliul raional în perioada 2016 – 2023.

 Secția de anestezie și terapie intensivă a fost renovată și dotată cu echipamente performante, inclusiv cu un aparat modern cu tomografie computerizată, iar secția de pediatrie este în proces de renovare.

Tags: accident vascular cerebralAVCEdinețSpital raional Edineț
Social