Un nou cutremur puternic s-a produs în Indonezia. Bilanţul dezastrului de luna trecută a depăşit 2000 de morţi

Publicat:

Un nou cutremur cu magnitudinea 5,2 a fost resimţit marţi în Palu, oraşul indonezian devastat de seismul şi valul tsunami de luna trecută, provocând panică fără a fi însă înregistrate pagube, a informat un oficial, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Seismul de marţi cu intensitatea 5,2 s-a produs la ora locală 4:15 (21:15 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, cu epicentrul la o distanţă de 5 kilometri nord-est de Sulawesi, a precizat Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor.


Citeşte şi: 10.000 de oameni au fost evacuaţi după explozia unui depozit militar

“Seismul a fost resimţit timp de cinci secunde”, a spus acesta.

Taufan, un locuitor din Palu, a spus că localnicii au ieşit din case fugind înspăimântaţi.

“Toată lumea este încă traumatizată de cutremurele anterioare”, a spus acesta.

În localitatea Silae, mai multe case avariate de cutremurele precedente s-au dărâmat, dar nimeni nu a fost rănit, a precizat un martor.

“Oamenii au intrat în panică deoarece cutremurul a fost puternic. Toată lumea a ieşit pe străzi”, a spus Andika Dana, locuitor din Silae.

Un alt locuitor, Mardiana Taha, a spus că pe aplicaţia WhatsApp circulă zvonuri care vorbesc despre alte cutremure viitoare.

“Toată lumea este înspăimântată. Mai bine stăm afară”, a spus acesta.

Magazinele, şcolile şi instituţiile guvernamentale din regiunile afectate de cutremur au început să-şi reia activitatea, iar supravieţuitorii încearcă să se reîntoarcă la activităţile obişnuite.

Bilanţul victimelor cutremurului urmat de tsunami din 28 septembrie, care a lovit Palu şi alte regiuni din provincia Central Sulawesi, era marţi de 2.002 de morţi, potrivit agenţiei de ştiri Antara care citează surse guvernamentale.

Citeşte şi: Cazul Skripal: Presupusa identitate a celui de-al doilea suspect a fost făcută publică (presă)

Autorităţile se tem că sute sau poate chiar mii de persoane ar putea fi încă sub dărâmături după ce casele în care locuiau au fost înghiţite de seismul de 7,4 grade.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor a precizat că valoarea pagubelor în urma dezastrului a fost estimată la 657 milioane de dolari.

Cea mai mare parte dintre cei 1.539 de oameni care au murit în Palu au fost ucişi de tsunami.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.