X

Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit pe Kilimanjaro

Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit pe Muntele Kilimanjaro din nordul Tanzaniei, cel mai înalt pisc montan din Africa, informează luni DPA, potrivit agerpres.

Incendiul s-a produs duminică pe versantul nord-estic al muntelui, a declarat luni Charles Ngendo, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Parcurilor Naţionale din Tanzania.

Citeşte şi: Un nou POTOP face ravagii în Filipine: Cel puţin 98 de oameni au murit – Black News

Cauzele acestui incendiu de vegetaţie nu sunt deocamdată cunoscute.

În urmă cu o săptămână, un incendiu a izbucnit pe acelaşi munte la o altitudine de aproximativ 3.900 de metri.

Potrivit autorităţilor locale, primul incendiu de vegetaţie nu a fost deocamdată stins.

“Cea mai mare problemă este reprezentată de vânturile puternice, ele bat din direcţii diferite şi fac imposibilă controlarea incendiului”, a precizat Charles Ngendo.

Primul incendiu a afectat deja o suprafaţă de 2,5 kilometri pătraţi.

Citeşte şi: Mai multe explozii au fost auzite la Kiev – Black News

În total, 600 de persoane încearcă în prezent să stingă flăcările.

Cu o altitudine de aproape 6.000 de metri, Kilimanjaro este cel mai înalt munte din Africa şi, totodată, o populară destinaţie turistică. În fiecare an, aproximativ 50.000 de persoane vizitează piscul acestui masiv montan.

Tags: Charles NgendoincendiuMuntele KilimanjaroTanzania
Categorii: Știrile zilei