Un nou naufragiu în largul Libiei – Cel puţin cinci migranţi au murit, zeci de dispăruți

Publicat:

Cel puţin cinci migranţi au murit şi alţi circa 20 sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Europa a naufragiat marţi pe Mediterana în largul Libiei, a anunţat marina libiană, în timp ce Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) vorbeşte despre cel puţin 40 de morţi, informează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al marinei libiene a anunţat că au fost salvaţi 65 de migranţi aflaţi pe respectiva ambarcaţiune, în largul oraşului Khoms, la circa 120 de kilometri est de capitala Tripoli. Potrivit aceluiaşi oficial, la bordul ambarcaţiunii naufragiate se aflau cel puţin 90 de persoane. Cadavrele a cinci migranţi, dintre care trei marocani (o femeie, un bărbat şi un copil), un somalez şi un sudanez au fost recuperate din apă, a mai precizat purtătorul de cuvânt libian, menţionând de asemenea că este în desfăşurare o operaţiune de căutare a persoanelor dispărute.


Citește și : Rusia îi va prezenta preşedintelui turc noul său avion de vânătoare invizibil Su-57

Într-un anunţ separat al UNHCR, acesta confirmă salvarea a circa 60 de migranţi şi estimează numărul celor morţi sau dispăruţi la circa 40. ”Vin veşti teribile despre o posibilă mare pierdere de vieţi omeneşti într-un naufragiu în largul Libiei”, a transmis purtătorul de cuvânt al UNHCR, Charlie Yaxley.

Alţi peste o sută de migranţi au murit săptămâna trecută după ce ambarcaţiunile precare cu care încercau să ajungă din Libia în Europa s-au răsturnat.

Odată cu anarhia ce a urmat înlăturării de la putere a fostului dictator Muammar Gaddafi în anul 2011, Libia a devenit placa turnantă a migraţiei ilegale africane înspre Europa. Gaddafi a dus anterior o politică de şantaj în chestiunea migraţiei, el cerând şi primind din partea Uniunii Europene bani pentru a nu permite migranţilor veniţi din statele Africii subsahariene să treacă graniţele Libiei.

Citește și : Netanyahu avertizează mişcarea Hezbollah şi Libanul să ‘aibă grijă’ la declaraţiile şi acţiunile lor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.