Un nou proiect de acord la summitul COP26 face apel la ‘dublarea’ finanţării pentru adaptarea la schimbrile climatice

Un nou proiect de acord prezentat sâmbătă în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow, devenită capitala luptei împotriva încălzirii globale, face apel ţărilor dezvoltate să “dubleze cel puţin” finanţarea înainte de 2025 pentru a se adapta la schimbările climatice, relatează EFE, potrivit agerpres

Problema finanţării la schimbările climatice este una dintre principalele teme pentru a ajunge la un acord la summitul de Glasgow care ar fi trebuit să se încheie vineri.

Citește și :  Victor Chirilă este noul ambasador al R. Moldova în România

Noul text menţine apelul de accelerare a eliminării cărbunelui şi a “subvenţiilor insuficiente pentru combustibili fosili” şi avertizează, “cu serioasă îngrijorare”, că actualele obiective naţionale de reducere a emisiilor convenite vor duce la o creştere a temperaturii cu 13,7 % în 2030 faţă de 2010.

Unul din cele mai contestate subiecte este pachetul financiar destinat sprijinirii ţărilor cele mai sărace, care sunt cel mai puţin responsabile de schimbările climatice dar se află în prima linie a impactului acestora, să îşi reducă emisiile şi să se pregătească corespunzător pentru a gestiona furtuni, valuri de căldură şi secete, fenomene meteorologie din ce în ce mai frecvente.

Noul proiect de declaraţie finală face apel la “accelerarea eforturilor” în vederea eliminării cărbunelui pentru reducerea emisiilor cu efect de seră.

Citește și : Italienii sunt sfătuiţi să-şi facă doza booster! Numărul de infectări creşte vertiginos

Textul introdus de preşedinţia britanică a COP26 nu menţionează însă un mecanism specific pentru a compensa “pierderile şi prejudiciile” deja suferite de ţările cele mai sărace şi expuse efectul încălzirii globale, unul din punctele cele mai controversate ale negocierilor.

This post was last modified on 13/11/2021 16:05 16:05

Tags: acordCOP26glasgow
Categorii: Diaspora