Un nou record de temperatură în Marea Britanie – 38,7 grade Celsius

Publicat:

Un nou record de temperatură maximă pentru Marea Britanie a fost stabilit joi în contextul unui val de caniculă care a cuprins Europa, a confirmat luni serviciul meteorologic al Regatului Unit, Met Office, citat de Press Association, potrivit agerpres.

Temperatura de 38,7 grade Celsius a fost înregistrată joi la Grădina Botanică a Universităţii Cambridge, valoare ce depăşeşte precedentul record naţional, de 38,5 grade Celsius, consemnat în oraşul Faversham din Kent, în luna august 2003.


Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

Valoarea de temperatură a fost anunţată vineri în cadrul unor date provizorii şi a fost validată luni de specialiştii Met Office.

Marea Britanie se alătură astfel Belgiei, Germaniei şi Olandei unde au fost doborâte săptămâna trecută recordurile de temperatură maximă, pe fondul valului de caniculă care a afectat zone extinse din centrul şi vestul Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean ‘şi-a dat în petec’ în Italia

Un moldovean 'şi-a dat în petec' în Italia Un moldovean în vârstă de 35 de ani a fost arestat la Roma, Italia şi este acuzat...

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC Comisia Electorală Centrală reamintește alegătorilor din afara țării că în...

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia Cei doi moldoveni care acum un an au ucis în bătaie un...

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă Erik Zorzi, un șofer de camion originar din Italia, provincia Padova, în vârstă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.