Un nou sistem de salubrizare în comuna Lozova: Peste 2000 de containere și o autospecială

Peste 6200 de locuitori ai comunei Lozova, din raionul Strășeni, beneficiază de un nou sistem de salubrizare. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Mediului și constă în achiziția unei autospeciale, distribuirea a două mii de containere pentru gospodăriile din localitate și încă 40 de containere pentru instituții și agenți economici, anunță, într-un comunicat, Ministerul Mediului. 

În cadrul aceluiași proiect a fost construită și o platformă destinată colectării selective și depozitării deșeurilor, potrivit zdgust.md.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Proiectul „Îmbunătățirea serviciului de salubrizare, un pas corect spre modernizare”, a fost realizat cu sprijinul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului (ONIPM), din sursele Fondului Național de Mediu. Scopul proiectului este de a asigura un sistem integrat de management al deșeurilor solide în comuna Lozova, incluzând colectarea separată, reciclarea și dezvoltarea infrastructurii necesare.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a menționat că Ministerul va continua să sprijine autoritățile locale care implementează soluții de modernizare în domeniul gestionării deșeurilor.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

This post was last modified on 12/05/2025 18:21 18:21

Tags: Lozovasalubrizare
Social