Un ofiţer irakian, condamnat la moarte, în cazul manifestanţilor ucişi

Publicat:

Un tribunal irakian a condamnat la moarte duminică un ofiţer de poliţie acuzat de uciderea unor manifestanţi, au declarat surse judiciare, fiind primul verdict dat de la începerea în urmă cu două luni a unor manifestaţii în cursul cărora au fost ucise peste 420 de persoane, relatează AFP, potrivit agerpres.

Curtea penală din Kout, la sud de Bagdad, a ordonat duminică dimineaţa executarea prin spânzurare a unui maior de poliţie, în timp ce un locotenent-colonel a fost condamnat la şapte ani de închisoare. Procesul a avut loc după ce familiile a doi dintre şapte manifestanţi ucişi pe 2 noiembrie la Kout au depus plângere.


Citește și : Comisia von der Leyen își începe duminică mandatul pe cinci ani

Parlamentul irakian a acceptat duminică demisia guvernului condus de Adel Abdel Mahdi, indicând că va cere preşedintelui Republicii să desemneze un nou premier.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.