Un ofiţer ucrainean de rang înalt a coordonat atacul asupra conductelor Nord Stream (presă)

Publicat:

Un ofiţer militar ucrainean, Roman Cervinski, a coordonat atacul de anul trecut asupra gazoductelor Nord Stream, potrivit unei investigaţii comune a ziarului american The Washington Post şi cotidianului german Der Spiegel, publicată sâmbătă, care citează oficiali din Ucraina şi din alte părţi ale Europei, precum şi alte persoane având cunoştinţă despre operaţiune, care au vorbit sub rezerva anonimatului – transmit Reuters şi AFP.

Sabotarea conductelor Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 din 16 septembrie 2022 a tăiat o rută importantă pentru exporturile de gaze ruseşti către Europa şi a sporit şi mai mult tensiunile după invazia Moscovei în Ucraina la sfârşitul lunii februarie a aceluiaşi an.


Citește și : Alți nouă moldoveni au fost evacuați din Fâșia Gaza

Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru explozii, care au avut loc în largul insulei daneze Bornholm. În funcţie de sursă, responsabilitatea a fost atribuită Ucrainei, Rusiei sau Statelor Unite, dar toate au negat acest lucru. Washingtonul şi NATO au spus că a fost un act de sabotaj, în timp ce Moscova a spus că a fost un act de terorism internaţional. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat în mod repetat că ţara sa ar fi fost implicată. ”Nu aş face niciodată aşa ceva”, a declarat el pentru cotidianul german Bild în iunie anul trecut, adăugând că ar dori “să vadă dovezi”.

Germania, Danemarca şi Suedia au demarat anchete privind exploziile de la Nord Stream, care au trimis coloane de metan în atmosferă în urma unei scurgeri care a durat mai multe zile.

Roman Cervinski, în vârstă de 48 de ani, fost ofiţer de informaţii care a servit în cadrul forţelor speciale ale armatei ucrainene, a condus o echipă de şase persoane, care au închiriat un velier sub identităţi false şi au folosit echipamente de scufundare pentru a plasa încărcături explozive pe conducte. El nu a planificat operaţiunea şi nici nu a acţionat singur, primind ordine de la oficiali ucraineni de rang superior, a detaliat The Washington Post, potrivit căruia operaţiunea de sabotaj a fost concepută fără ca preşedintele Volodimir Zelenski să fie la curent.

Prin intermediul avocatului său, Cervinski a negat, pentru cele două ziare, orice implicare a sa: “Toate speculaţiile despre rolul meu în atacul Nord Stream sunt răspândite de propaganda rusă, fără nicio bază”.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a declarat pentru Reuters că nu are ”nicio informaţie” despre dezvăluirile apărute în urma anchetei celor două ziare. Ministerul ucrainean de Externe şi serviciul de securitate internă al Kievului, SBU, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii. Zelenski l-a înlocuit săptămâna trecută pe şeful forţelor de operaţiuni speciale ale Ucrainei.

Citește și : Energia electrică se ieftinește

Cervinski se află în prezent în arest pentru depăşirea atribuţiilor, după ce, în 2022, a încercat să convingă un pilot rus să dezerteze în Ucraina, ceea ce, potrivit anchetatorilor, a dus la un atac mortal al Rusiei asupra unei baze aeriene ucrainene.

Un critic deschis al administraţiei lui Zelenski, Cervinski a declarat că dosarul împotriva sa este motivat politic şi că a urmat ordinele în acea operaţiune. Comandantul său de atunci, generalul-maior Viktor Hanuşceak, a declarat presei ucrainene la începutul acestui an că înalta conducere militară a aprobat complotul de atragere a pilotului rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Darea de mită constituie o infracțiune. IGP vine cu precizări

Darea de mită constituie o infracțiune. IGP vine cu precizări Pe parcursul a șase luni ale anului curent, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat...

Luminița Odobescu a ajuns la Chișinău

Luminița Odobescu a ajuns la Chișinău Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe a României, a ajuns astăzi la Chișinău, acolo unde va participa la Reuniunea Trilaterală...

Institutul de Cardiologie va fi renovat din bani europeni

Institutul de Cardiologie va fi renovat din bani europeni Zece instituții medicale, printre care și Institutul de Cardiologie, vor fi reabilitate termic în cadrul proiectului...

Gălăgie la Judecătorie. Susținătorii lui Tauber și Guțul organizează un nou protest

Gălăgie la Judecătorie. Susținătorii lui Tauber și Guțul organizează un nou protest Un nou protest la Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani. Susținătorii deputatei Marina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.