X

Un opozant rus l-a comparat pe Stalin cu Putin! La scurt timp a fost arestat

Opozantul şi politicianul liberal rus Leonid Gozman, care s-a pronunţat împotriva invaziei ruse în Ucraina, a fost reţinut luni după ce, într-un mesaj postat pe Facebook, l-a comparat pe dictatorul sovietic Iosif Stalin cu dictatorul german Adolf Hitler, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Hitler este răul absolut, însă Stalin e chiar mai rău. SS erau criminali, însă NKVD erau chiar mai îngrozitori, iar cekiştii (membri CEKA, poliţia secretă sovietică – n.r.) se omorau între ei. Hitler a declarat război umanităţii. Comuniştii au declarat război propriului lor popor”, a scris Gozman pe Facebook într-un mesaj publicat în luna aprilie.

Citeşte şi: Reactorul nuclear EPR finlandez Olkiluoto-3 a fost decontectat de la reţea din cauza unei probleme neidentificate a turbinei – Black News

Gozman – care a mai fost reţinut în iulie pentru că nu a informat autorităţile că deţine dublă cetăţenie, rusă şi israeliană, şi care a fost pus ulterior în libertate – urma să-şi petreacă noaptea de luni spre marţi într-un comisariat de poliţie din centrul Moscovei, potrivit avocatei sale, Iulia Treghebova, din partea organizaţiei OVD-Info.

Potrivit agenţiei TASS, care citează poliţia, politicianul liberal a fost reţinut în virtutea articolului 13.48 din codul civil privind identificarea acţiunilor comise de Uniunea Sovietică şi Germania nazistă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat anul trecut o lege, aprobată de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus – n.r.), care interzice o astfel de comparaţie.

Citeşte şi: Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria în apropiere de Crimeea – Black News

În virtutea articolului menţionat, Gozman, care a fost reţinut în momentul în care ieşea din spital, ar putea fi condamnat la 15 zile de arest preventiv sau la plata unei amenzi.

Gozman, în vârstă de 72 de ani, preşedinte al mişcării liberale Uniunea Forţelor de Dreapta, a semnat în 2014 un manifest împotriva anexării provinciei ucrainene Crimeea de către Rusia. După declanşarea invaziei ruse în Ucraina, Gozman a părăsit Rusia, dar s-a întors în mai, când a fost declarat ”agent străin”. 

Tags: Adolf HitlerDuma de StatIosif StalinLeonid GozmanmoscovarusiaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei