X

Un palestinian a fost ucis după ce a încercat să atace cu un cuțit un israelian în Cisiordania

Un palestinian a fost împușcat mortal miercuri în Cisiordania după ce a încercat să atace cu un cuțit un cetățean israelian, au informat autoritățile israeliene și palestiniene, citate de France 24, potrivit mediafax.

Armata israeliana a anunțat că evenimentul s-a petrecut în apropierea unui punct militar de control de lângă Nablus. „Un civil a împușcat și neutralizat atacatorul”, potrivit Armatei israeliene.

Citește și : Consiliul Constituţional algerian confirmă demisia preşedintelui Bouteflika

Ministerul palestinian al Sănătății a confirmat decesul cetățeanului palestinian.

Informația a fost confirmată și de agenția palestiniană de știri WAFA, care a transmis că bărbatul avea 23 de ani și se numea Mohammed Abdel Fattah. Un alt palestinian, Khaled Rawajba, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcat accidental în șold în urma incidentului, dar se află în stare stabilă. „Nu știu exact ce s-a întâmplat, nu am avut nicio legătură (cu evenimentul, n.r.)”, a declarat acesta.

Mai multe atacuri izolate comise de palestinieni au avut loc în Cisiordania la finalul anului 2015. Situația s-a ameliorat între timp, dar atacuri sporadice încă mai au loc în regiune.

Citește și : Ankara nu va renunţa la achiziţionarea sistemului antirachetă rusesc S-400 (şeful diplomaţiei turce)

Tags: cisiordaniacutitincidentisraelianpalestinianWAFA
Categorii: Sinteze