Un pas către transformarea CO2 în materie primă cu ajutorul electricităţii

Publicat:

Un grup de cercetători din China şi Danemarca a făcut un important pas înainte în procesul de transformare a dioxidului de carbon (CO2) în materie primă cu ajutorul electricităţii, o reuşită ce ar putea stimula în mod considerabil eforturile de reducere a emisiilor, informează luni agenţia Xinhua care citează South China Morning Post (SCMP), potrivit agerpres.

Într-un studiu publicat în jurnalul Nature Communications, cercetătorii au indicat că au stabilit mai clar decât înainte cum poate fi realizată reducţia electrochimică a CO2.


Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

Autorul principal al studiului, Deng Wanyu, doctorand la Universitatea Tianjin, a declarat că rezultatele oferă noi informaţii cu privire la acest mecanism de reacţie, potrivit SCMP.

CO2 poate fi convertit în combustibili lichizi sau substanţe chimice. În comparaţie cu metoda tradiţională de conversie a CO2, care necesită valori ridicate de temperatură şi presiune, procesul de reducţie electrochimică poate fi efectuat la temperatura camerei şi poate fi alimentat cu energie electrică.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

S-a dovedit că procesul de reducţie electrochimică are un potenţial ridicat ca abordare emergentă a utilizării CO2 ca resursă, se arată în studiu.

Capacitatea de a capta, stoca şi utiliza CO2 – principal gaz cu efect de seră ce constituie unul dintre factorii schimbărilor climatice globale – ar putea ajuta statele să atingă obiectivele stabilite pentru neutralitatea emisiilor. Însă, doar câteva companii au dezvoltat până în prezent tehnologia necesară pentru a transforma gazele cu efect de seră în materie primă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.