X

Un patinoar din Madrid, transformat în morgă

Un patinoar din capitala Spaniei va fi amenajat pentru depozitarea cadavrelor victimelor coronavirusului din Madrid, unde au fost înregistraţi peste 1.200 de morţi, au anunţat luni autorităţile municipale şi regionale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Morga improvizată urmează să fie folosită începând cu “următoarele ore”, se precizează într-un comunicat al regiunii.

Aceasta este “o măsură excepţională”, care vizează “ameliorarea durerii rudelor victimelor şi a situaţiei din spitalele din Madrid”.

Citește și : UE se va coordona pentru repatrierea cetăţenilor europeni blocaţi în străinătate

Primăria din Madrid a anunţat luni că serviciile funerare municipale nu au putut colecta trupurile victimelor din cauza lipsei de echipamente de protecţie pentru personal.

 

Acest patinoar se află în apropierea centrului expoziţional din Madrid, ale cărui pavilioane au fost transformate în spital de campanie cu 1.500 de paturi şi care ar putea găzdui până la 5.500 de paturi.

Spania a înregistrat 462 de decese de duminică până luni din cauza pandemiei de coronavirus. Numărul total al deceselor a ajuns la 2.182, dintre acestea 1.263 doar în regiunea Madrid, potrivit unui nou bilanţ comunicat luni de autorităţi.

Citește și : Instituţiile UE iau măsuri pentru achiziţionarea de echipamente medicale vitale

Tags: cadavrecoronavirusmadridpatinoarspania
Categorii: Diaspora