
Cel puţin patru oameni au murit şi unul este dat dispărut după ce o ambarcaţiune de pescuit turcească a intrat în coliziune cu o navă cargo înregistrată în Grecia, în sudul coastelor Turciei, au anunţat miercuri autorităţile locale, transmite dpa, potrivit agerpres.
Accidentul s-a produs la ora locală 05.50 (02.50 GMT) la circa 15 mile marine de oraşul sudic Adana, a indicat biroul guvernatorului local.
Citeşte şi: Turcia se bagă şi ea într-o misiune de monitorizare a păcii din Nagorno-Karabah
Se crede că la bordul ambarcaţiunii de pescuit, care s-a răsturnat, se aflau în total cinci persoane.
Au fost recuperate corpurile a patru pescari şi unul este căutat în continuare, a relatat agenţia ANA.
Operaţiunea de salvare lansată de autorităţile turce atât pentru recuperarea celui dispărut, cât şi pentru a se asigura că nu mai sunt şi alte persoane rămase captive în barcă.
Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor
Nava cargo greacă Ephesos, cu o capacitate de 165.730 de tone, plecase din Ceyhan, în Turcia, către Vietnam, cu o încărcătură de 139.144 tone metrice de petrol şi cu un echipaj format din 27 de persoane, între care 13 greci.
Cauzele coliziunii nu au fost deocamdată stabilite.
This post was last modified on 11/11/2020 15:32 15:32