X

Un pictor din Belarus a murit după ce a fost reţinut de poliţie

Un artist plastic din Belarus a decedat la Minsk, după ce a fost reţinut de poliţie într-o curte dintre blocuri devenită emblematică pentru mişcarea de contestare împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, au confirmat vineri autorităţile, citate de AFP, potrivit agerpres.

Roman Bondarenko, un pictor în vârstă de 31 de ani, a fost arestat miercuri după o altercaţie între localnici şi indivizi mascaţi care încercau să smulgă panglicile albe şi roşii – culorile opoziţiei – care decorau curtea devenită cunoscută ca “Piaţa schimbării”.

Citeşte şi: NU există ‘nicio dovadă’ de buletine de vot pierdute sau modificate în alegerile din SUA

Comitetul de anchetă belarus a indicat într-un comunicat că în momentul arestării sale tânărul prezenta “leziuni corporale”.

El a fost dus ulterior la un comisariat, iar după ce starea sa s-a agravat, a fost transportat la spital, unde, potrivit autorităţilor, a fost confirmată o “intoxicaţie cu alcool”. A doua zi, Roman Bondarenko a murit.

Vineri, medici intervievaţi sub acoperirea anonimatului de site-ul de ştiri independent Tut.by au respins această concluzie, susţinând că victima nu avea urme de alcool în sânge.

Bondarenko a fost adus la spital în comă şi prezenta grave leziuni cerebrale şi hematoame, ceea ce ar putea arăta că a fost bătut, potrivit medicilor.

Anunţul decesului, joi seara, în media independente a generat o vie emoţie în Belarus, unde continuă de trei luni o mişcare istorică de contestare a preşedintelui Lukaşenko, la putere din 1994 şi declarat câştigător al alegerilor controversate din august.

Zeci de flori şi lumânări au fost depuse în curtea unde a avut loc incidentul, iar majoritatea conturilor opoziţiei de pe platforma de mesagerie Telegram, intens utilizată de protestatari, şi-au schimbat profilul în negru, în semn de doliu.

Principala figură a opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, a denunţat moartea unui “om nevinovat” şi a chemat la formarea de lanţuri umane şi păstrarea unui minut de reculegere vineri la ora 12 în fiecare curte din ţară.

Citeşte şi: Americanii NU mai au voie să investească în companii militare chineze

“Să facem acest lucru pentru un om care a fost ucis pentru că a vrut să trăiască într-o ţară liberă”, a scris într-un comunicat Svetlana Tihanovskaia, care se află în exil în Lituania.

Cel puţin patru persoane au murit, oficial, în timpul protestelor din Belarus sau după arestarea lor, dar mai sunt o serie de alte decese suspecte care ar putea indica un bilanţ şi mai grav.

Mii de persoane au fost arestate în timpul amplelor proteste organizate după alegerile din august şi zeci de oameni au fost torturaţi în timpul detenţiei.

Tags: Aleksandr LukaşenkobelarusminskpictorprotesteRoman Bondarenko
Categorii: Diaspora