Un poliţist a murit în Germania după un incident violent care a implicat un adolescent

Un poliţist a murit în Germania după un incident violent care a implicat un adolescent

Un ofiţer de poliţie a murit după ce a intervenit împreună cu alţi colegi pentru a calma o altercaţie într-o grădină de zarzavaturi din oraşul Bad Frankenhausen din estul Germaniei, unde agenţii au fost întâmpinaţi de un adolescent violent, a anunţat sâmbătă poliţia.

Când au ajuns la locul incidentului, un tânăr de 18 ani i-a atacat pe cei din jurul său, lovindu-i şi pe poliţişti. Unul dintre aceştia, s-a prăbuşit în apropierea locului incidentului şi a trebuit să fie resuscitat. Poliţistul în vârstă de 57 de ani a fost transportat la un spital din oraşul Erfurt, aflat în apropiere, unde a murit la primele ore ale dimineţii, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Motivul incidentului şi numărul persoanelor implicate sunt neclare. Biroul de Stat de Investigaţii Criminale a preluat ancheta.

Grădinile de zarzavat sunt comune în Germania, în special în oraşele mari şi în jurul acestora. Iniţial, spaţiile au fost oferite claselor inferioare care s-au adunat în zonele urbane odată cu debutul industrializării, pentru a le permite să-şi cultive propria hrană, explică DPA.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Astfel de parcele cultivate individual sunt şi în prezent închiriate, de obicei la un preţ relativ scăzut, oferind locuitorilor din marile oraşe o oportunitate foarte căutată de a se bucura de propria grădină, care include adesea o căsuţă pentru cazare în weekend.

This post was last modified on 27/04/2024 14:09 14:09

Tags: adolescentBad Frankenhausengermania
Externe