Un polițist a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru corupere pasivă. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost amendat cu 300 000 de lei, informează MOLDPRES.
Polițistul urmează să-și ispășească pedeapsa de trei ani într-un penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți trei ani au fost suspendați condiționat. De asemenea, inculpatul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de șapte ani.
Pedeapsa va fi executată, după ce sentința va rămâne definitivă. Până atunci, inculpatul are obligativitatea de a nu părăsi țara. Pentru asigurarea achitării amenzii, instanța a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor deținute de acesta.
Citește și: Dosarul „Furtul miliardului”, în care este vizat Vlad Plahotniuc, se apropie de final
Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul a deținut funcția de ofițer de investigații în cadrul Biroului crime grave al Serviciului Poliției Criminale din cadrul Secției investigații infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Râșcani.
În luna aprilie 2020, în cadrul examinării unui demers al Direcției Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General al Poliției, acesta ar fi pretins suma de 500 de euro de la un cetățean al Republicii Moldova, anunțat în căutare de către autoritățile din România, în scopul neidentificării locului aflării acestuia și al neinformării statului solicitant despre localizarea sa.
Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.












