X

Un poliţist însărcinat cu protecţia şefului diplomaţiei britanice şi-a uitat pistolul într-un avion

Un poliţist însărcinat cu protecţia şefului diplomaţiei britanice Dominic Raab a fost suspendat din funcţie după ce şi-a uitat arma încărcată într-un avion, la întoarcerea dintr-o deplasare în SUA, au transmis sâmbătă presa şi poliţia din Marea Britanie, potrivit AFP, potrivit agerpres.

Arma, un pistol semiautomat Glock 19, a fost descoperită de un lucrător de mentenanţă în tocul său pe un scaun dintr-un avion al companiei aeriene americane United Airlines care a aterizat vineri pe Aeroportul Heathrow din Londra, a scris tabloidul The Sun.

Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

“Suntem la curent cu incidentul survenit într-un zbor spre Marea Britanie de vineri, 18 septembrie, şi îl tratăm cu seriozitate”, a precizat un purtător de cuvânt al Metropolitan Police.

“Poliţistul implicat a fost suspendat din funcţiile sale operaţionale pe timpul desfăşurării unei anchete interne asupra circumstanţelor” producerii incidentului, a adăugat el.

Ministrul Dominic Raab a efectuat o vizită la Washington în încercarea de a aplana îngrijorările SUA, partener tradiţional al Marii Britanii, în legătură cu Brexit.

În februarie, un poliţist însărcinat cu protecţia lui David Cameron şi-a uitat pistolul, dar şi paşaportul fostului premier conservator în toaleta unui avion, stârnind panică.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

Tags: avionDominic Raabmarea britanieSUA
Categorii: Diaspora