Un polițist INSP ar fi pretins 15 mii de lei pentru mușamalizarea unui dosar 

Publicat:

Un polițist al INSP ar fi pretins 15 mii de lei pentru mușamalizarea unui dosar 

Un angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică din nordul țării este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție pentru trafic de influență. Polițistul ar fi pretins 15 mii de lei de la un locuitor al raionului Sîngerei pentru a-l scăpa de răspundere într-un dosar de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, informează CNA

Potrivit materialelor cauzei, polițistul ar fi susținut că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Sîngerei, în gestiunea cărora se aflau materialele pe faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate, și că le poate determina să le examineze favorabil cu aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii.


Citește și Kulminski: Următoarele două scrutine sunt cruciale pentru viitorul Moldovei

De asemenea, bănuitul ar fi promis că le poate convinge să elibereze automobilul, ridicat și plasat la parcarea specializată, cu restituirea acestuia proprietarului.  Pentru serviciile sale, polițistul ar fi pretins și primit 15 000 de lei de la denunțător.

Pentru fortificarea probatoriului, la data de 19.12.2023, angajații Direcţiei Generale Teritoriale Nord (DGT) a CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți au desfășurat percheziții la domiciliul angajatului Direcției Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică. În prezent acesta este cercetat în stare de libertate.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului

JO 2024: Papa Francisc salută puterea unificatoare a sportului Papa Francisc a salutat duminică puterea unificatoare a sportului, înaintea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la...

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.