
Un bărbat a ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce automobilul în care se deplasa a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 07:30, pe traseul R7, în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Drochia.
La volanul mașinii de marca BMW se afla un subofițer din cadrul Direcției de Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat și s-a izbit violent în câțiva copaci de pe marginea drumului, transmite pulsmedia.md.
Citeşte şi: Două cutremure au zguduit România ieri noapte – Stiripesurse.md
În urma impactului, vehiculul a fost grav avariat, iar conducătorul auto a suferit mai multe traumatisme, inclusiv o fractură la mâna stângă. Acesta a fost transportat la Spitalul Raional Drochia pentru îngrijiri medicale.
Purtătoarea de cuvânt a IP Drochia, Lilia Harea, a confirmat cazul, menționând că polițistul se afla în afara orelor de serviciu și nu era în stare de ebrietate.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.