Un pompier a murit şi alţi trei au fost răniţi într-un incendiu de vegetaţie din centrul Portugaliei

Publicat:

Un pompier a murit şi alţi trei au fost răniţi, sâmbătă, în timp ce interveneau pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie din centrul Portugaliei, au anunţat autorităţile guvernamentale, citate de Reuters. Acesta este primul deces înregistrat în acest an în Portugalia din această cauză, scrie agerpres.

Pompierul care şi-a pierdut viaţa în Serra da Lousa a fost identificat drept Jose Augusto şi era conducătorul echipei sale de pompieri, a indicat Ministerul de Interne din Portugalia într-un comunicat.


Citește și : Zeci de puşcaşi marini americani de la două baze de pe insula Okinawa sunt infectaţi cu coronavirus

Nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-a produs decesul, a declarat postului portughez de televiziune RTP Luis Antunes, preşedintele consiliului din Lousa, precizând însă că ”vântul intens şi schimbător i-a pus într-o situaţie periculoasă” pe pompieri.

Incendiul s-a declanşat într-o zonă împădurită, situată în districtul Coimbra, în jurul orei locale 18.00 şi a fost controlat aproximativ trei ore mai târziu, a spus Antunes.

Aproximativ două sute de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului.

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în timpul verii în Portugalia.

Numeroşi portughezi se tem că vara aceasta va fi dezastruoasă din cauza prognozelor care indică temperaturi maxime record, dar şi a împuţinării resurselor disponibile pentru combaterea incendiilor pe fondul pandemiei de coronavirus, notează Reuters. Pompierii au fost mobilizaţi pentru a ajuta în cadrul răspunsului la virus.

Citește și : Trump: Roger Stone a fost ţinta unei ‘vânători de vrăjitoare’ ilegală

Portugalia continuă să se resimtă după incendiile din iunie şi octombrie 2017, cele mai grave din istoria ţării, care au condus la moartea a 114 persoane.

Ministrul de Interne, Eduardo Cabrita, a declarat în iunie că serviciile de pompieri au fost întărite în mod semnificativ după incendiile din 2017, menţionând o creştere cu 21 de procente a personalului, în ultimii trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.