Un presupus comandant jihadist va fi judecat în Ungaria pentru atrocităţile comise în Siria

Publicat:

Un sirian suspectat că a fost comandantul unei unităţi a organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI) a fost inculpat în Ungaria pentru terorism şi crime împotriva umanităţii, a informat marţi parchetul ungar într-un comunicat, transmite AFP, potrivit agerpres.

Sirianul, identificat de poliţia ungară sub numele de Hassan F., în vârstă de 27 de ani, este acuzat că a participat personal la decapitarea unui imam în oraşul sirian Al-Sukhna şi la asasinarea altor trei persoane în provincia Homs, între 13 şi 15 mai 2015.


Citește și: Dorian a ajuns un uragan de categoria 3 după ce a ucis cel puțin 5 oameni în Bahamas

Autorităţile ungare îl suspectează că a fost comandantul unei mici unităţi a SI însărcinate să-i terorizeze şi să-i execute pe civilii şi clericii care refuzau să se alăture grupării jihadiste.

Unitatea lui Hassan F. ar fi ucis la Al-Sukhna cel puţin 25 de oameni, printre care femei şi copii, conform anchetei întreprinse în cooperare cu autorităţile malteze, elene şi belgiene, sub coordonarea agenţiei europene de cooperare judiciară Eurojust.

Citește și: Dorian a ajuns un uragan de categoria 3 după ce a ucis cel puțin 5 oameni în Bahamas

Sirianul se află în Ungaria din decembrie, când a fost arestat pe aeroportul din Budapesta în posesia unor acte de identitate false.

După arestare, a fost condamnat de justiţia ungară pentru trafic de persoane şi alte infracţiuni, care i-au adus interdicţia de şedere în Ungaria. El se afla în aşteptarea expulzării atunci când a fost arestat în martie 2019 într-o tabără de retenţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși SUA au anunțat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care...

Cel puţin 78 de morţi şi zeci de dispăruţi după scufundarea unui feribot în RD Congo chiar sub ochii rudelor şi prietenilor pasagerilor

Cel puţin 78 de morţi şi zeci de dispăruţi după scufundarea unui feribot în RD Congo chiar sub ochii rudelor şi prietenilor pasagerilor Cel puţin...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.